La nivelul Uniunii Europene, recunoașterea calificărilor este impusă prin Directiva 2005/36/CE și prin modificările sale ulterioare, cum ar fi Directiva 2013/55/EU. Aceasta se concentrează pe recunoașterea individuală a diplomelor și calificărilor pentru a facilita libera circulație la nivel de UE. Directiva nu face referire la structura firmelor care prestează servicii în domenii profesionale, aceste firme neintrând sub incidența mobilității la nivel de UE. Rămâne deci în sarcina statelor membre să decidă asupra structurii de proprietate a firmelor sau asupra componenței conducerii acestora.
În ceea ce privește formele de exercitare a profesiei de arhitect în UE, acestea pornesc de la birouri individuale de arhitectură până la firme de arhitectură[1].
O bună parte dintre țările din UE au, la nivel național sau local, o legislație care impune controlul majoritar al arhitecților în acționariatul și în conducerea firmele de arhitectură, fie prin legislația națională, cum ar fi Franța, Belgia, Portugalia, Italia, Luxemburg, Austria, Slovenia, Cipru sau Bulgaria, fie prin legislația regională sau prevederi parțiale, cum ar fi Germania, Spania, Olanda sau Grecia. Dintre acestea, Bulgaria impune condiția ca în cazul firmelor de arhitectură proprietatea trebuie să fie complet deținută de arhitecți.
Franța
Conform legislației din Franța, mai mult de jumătate din capitalul social și din drepturile de vot ale unei societăți de arhitectură trebuie să fie deținute de arhitecți, fie ei persoane fizice sau societăți de arhitectură. Acțiunile trebuie să fie nominative. Mai mult, este obligatoriu ca majoritatea posturilor de conducere să fie deținute de arhitecți. Această abordare națională indică abordarea centrată pe interesul public al exercitării profesiei de arhitect care trebuie să fie majoritară în fața interesului strict comercial. Baza legală: Legea Arhitecturii din 1977 (Loi n° 77-2 du 3 janvier 1977 sur l’architecture).
Belgia
Legislația belgiană prevede că majoritatea (peste 50%) din capital și din drepturile de vot trebuie să fie deținute de arhitecți înscriși la Ordin și că majoritatea (peste 50%) directorilor trebuie să fie arhitecți. Baza legală: Legea din 3 mai 2024 (Loi modifiant la loi du 20 février 1939 sur la protection du titre et de la profession d’architecte et la loi du 26 juin 1963 créant un Ordre des architectes).
Portugalia
Conform legislației portugheze, majoritatea capitalului social și drepturilor de vot trebuie să fie deținută de arhitecți înscriși în Ordinul Arhitecților din Portugalia (Ordem dos Arquitectos) și majoritatea funcțiilor de conducere sau administrare ale companiei trebuie să fie deținute de arhitecți înscriși în Ordin
Baza legală: Statutul Ordinului Arhitecților (Estatuto da Ordem dos Arquitectos), aprobat prin Legea nr. 113/2015.
Italia
Legislația italiană prevede că numărul profesioniștilor și participarea lor la capitalul firmei trebuie să asigure o majoritate de 2/3 la nivelul deciziilor. Această majoritate poate fi realizată fie prin majorarea capitalului fie prin ponderarea voturilor. Scopul legislației este întărirea controlului profesional față de interesele pur economice. Baza legală: Legea 183/2011 (Articolul 10) și decretul de aplicare DM 8 februarie 2013, nr. 34 reglementează StP. Codul Deontologic se aplică și societăților profesionale.
Luxemburg
Conform legislației luxemburgheze, pentru firmele autorizate să realizeze contracte în domeniul arhitecturii este nevoie ca mai mult de jumătate din acționariat și mai mult de jumătate din drepturile de vot să fie deținute de arhitecți sau ingineri consultanți înscriși în Ordinul Arhitecților și Inginerilor Consultanți – OAI. Baza legală: Legea din 13 decembrie 1989 care organizează profesiile de arhitect și inginer-consultant,
Austria
Conform legislației austriece, în firmele de tip GmbH, echivalentul unui SRL din România, trebuie ca profesioniștii să dețină majoritatea capitalului social și majoritatea drepturilor de vot. Baza legală: Ziviltechnikergesetz (ZTG)
Slovenia
Conform legislației slovene, atât proprietarul majoritar al companiei cât și conducerea acesteia trebuie să fie formate dintr-o majoritate de profesioniști. Baza legală: Legea privind activitățile de arhitectură și inginerie (Zakon o arhitekturni in inženirski dejavnosti – ZAID)
Cipru
Legislația cipriotă impune două tipuri de firme pentru practica arhitecturii, fiecare cu câte un prag minim referitor la implicarea arhitecților. În cazul firmelor curente, trebuie ca majoritatea simplă, adică peste 50%, a acțiunilor, drepturilor de vot și posturilor de conducere să fie deținute de arhitecți. În cazul companiilor profesionale, acest prag este ridicat la 60%. Baza legală: Legea ETEK referitoare la Camera Științifică și Tehnică din Cipru.
Bulgaria
Conform legislației din Bulgaria, în cazul firmelor de arhitectură proprietatea trebuie să fie deținută integral de arhitecți, adică de 100%. Baza legală: Statutul Camerei Arhitecților din Bulgaria (КАБ).
Germania
Legislația privitoare la exercitarea profesiei de arhitect variază între diverse landuri. Conform reglementărilor la nivel local ale Camerei Arhitecților din landul Baden-Württemberg, trebuie ca majoritatea capitalului și majoritatea voturilor în rândul acționarilor să fie deținute de arhitecți recunoscuți. În Saxonia, pentru a înregistra o firmă în registrul companiilor, ceea ce permite utilizarea titlului profesional în denumirea societății trebuie ca societatea să aibă o majoritate de membri ai profesiei.
Spania
Legislația spaniolă privind Societățile Profesionale (Sociedades Profesionales) impune ca cel puțin trei sferturi (75%) din capitalul social și cel puțin trei sferturi (75%) din drepturile de vot trebuie să aparțină „partenerilor profesionali” (socios profesionales). Baza legală: Legea 2/2007 privind Societățile Profesionale (Ley de Sociedades Profesionales).
Țările de Jos
Legislația olandeză prevede că, în situația în care o firmă utilizează un titlu protejat, cum este cel de arhitect, în denumirea firmei, atunci aceasta are obligația să aibă cel puțin jumătate dintre membrii conducerii sale înscriși cu titlul de arhitect în Registrul Arhitecților. Baza legală: Legea privind Titlul de Arhitect (Wet op de architectentitel – WAT).
Grecia
Conform legislației elene, pentru ca o companie să poată licita pentru proiecte publice trebuie ca majoritatea capitalului social (adică mai mult de 50%) trebuie să fie deținută de persoane fizice care sunt ingineri sau arhitecți înregistrați la Camera Tehnică a Greciei (TEE – Τεχνικό Επιμελητήριο Ελλάδας). Baza legală: Legea 4412/2016 privind achizițiile publice.
[1] New Architects’ Council of Europe (ACE) 2024 sector study, accesată pe 24 aprilie 24 2025, https://www.architecture.com/knowledge-and-resources/knowledge-landing-page/new-ace-2024-sector-study